contact       



-----------

-----------

 

 

 

Leptospiroza cainilor

Este produsa de Leptospira canicola si mai rar de Leptospira icterohaemorrhagiae si foarte rar de alte serotipuri.
La caine se descriu doua forme clinice principale: o forma icterica si o forma anicterica.

Forma icterica (icterul infectios, boala lui Weil), este observata mai ales la cainii tineri si este produsa in special de L. icterohaemorrhagiae. Perioada de incubatie este de 5-9 zile. Boala debuteaza brusc, cu febra de durata scurta, inapetenta, stare generala rea. Odata cu acestea apar si semne digestive: vomitari biloase, mucoase sau chiar hemoragice, fecale decolorate, cu strii sanguine sau melenice. Icterul apare la 4-5 zile de la debutul bolii si uneori mai curand. Mucoasa bucala este icterica, uscata si cu ulcere, in special pe gingii. In acest timp apar si semne care denota lezarea rinichilor: polakiurie sau oligurie cu tendinta de anurie. Urina contine albumina, urobilina, cilindri si uneori sange. Ficatul si rinichii sunt sensibili la palpare. Gura animalului miroase a urina ceea ce denota starea de uremie.
Durata bolii este in cazurile acute de 5-6 zile, rareori 2-3 zile, iar in cazurile subacute pana la 2 saptamani si se termina cu moartea in 50-100% din cazuri. Animalele care supravietuiesc se refac greu, dupa o lunga perioada de covalescenta si raman excretoare de leptospire un timp indelungat (de la cateva luni la 1-2 ani).

Forma anicterica (tifosul canin, boala de Stuttgart) este produsa mai ales de L. canicola si poate evolua acut si subacut. Forma acuta debuteaza cu febra, inapetenta, abatere pronuntata, sete marita. In afara de acestea se observa o diaree sanguinolenta si numai rareori constipatie. Se mai poate observa o culoare subicterica slaba a mucoaselor si procese inflamatorii in camera anterioara a ochilor. In forma subacuta, care este mai frecventa, boala debuteaza prin vomitari, inapetenta, sete mare, pierderea fortelor si o stare de profunda apatie si somnolenta. Dupa 3-5 zile, se observa modificari ale mucoasei bucale, aceasta devenind uscata si acoperita cu ulcere. Gura animalului are un miros de urina. Abdomenul este sensibil la palpare, defecarea este rarita iar fecalele sunt sanguinolente. Se pot observa convulsii, limitate numai la musculatura capului dar uneori pot fi generalizate. Temperatura este de cele mai multe ori normala si in cele din urma are chiar valori sub normal. Cordul devine slabit, rarit si in cele din urma aritmic. In acelasi timp apar fenomene ce denota nefrita. Se observa polakiurie, urina contine albumina, celule epiteliale si cilindri. ureea din sange creste pana la 884 mg% (fata de 20-50 mg% cat este normal). Boala dureaza 8-10 zile si se termina cu moartea dupa o stare comatoasa, in 60-80% din cazuri. Animalele care supravietuisc raman tarate: paralizii, gastroenterita cronica sau nefrita cronica. Majoritatea animalelor au o infectie cu evolutie lenta, cu prezenta aglutininelor in sange si a leptospiruriei.

Modificarile anatomopatologice. Sunt asemanatoare in forma icterica si anicterica, cu deosebiri in frecventa icterului. Mucoasa stomacala este presarata cu hemoragii iar peretele stomacal prezinta o infiltratie gelatinoasa. Intestinele sunt congestionate, pe mucoase se constata ulceratii iar spre portiunea terminala a intestinului subtire se constata invaginatii. Ficatul este marit, friabil, congestionat, cu intinse zone de degenerare care au o culoare mai deschisa. In forma icterica, ficatul are o culoare cu nuanta de galben, caramiziu sau portocaliu. Splina si ganglionii limfatici prezinta o usoara marire in volum si mici hemoragii. Rinichii sunt constant modificati, prezentand leziuni de nefrita parenchimatoasa, seroasa, serohemoragica sau serofibrinohemoragica, iar in cazurile cronice, nefrita interstitiala. Pulmonii sunt presarati cu hemoragii. In formele icterice, diateza hemoragica este mai pronuntata.

Diagnosticul. Diferential se face fata de jigodie, hepatita contagioasa, toxoplasmoza, enterotoxiemia anaeroba, piroplasmoza, diferite intoxicatii, stari icterice, nefrite, stomatite etc. De multe ori clinic nu se poate face o diferentiere neta si atunci se recurge la examene de laborator pentru a pune in evidenta leptospirele sau anticorpii din sange.

Tratamentul. Se face cu ser antileptospiric, streptomicina, teramicina si simptomatic. In scop profilactic se practica vaccinarea antileptospirica.

e-veterinar.ro

 

°





-----------

-----------