contact       

-----------

-----------

 

ERORILE PRINCIPALE CARE POT FI GENERATE DE ANTIBIOGRAMĂ


Antibiograma întinde deseori „capcane" de temut medicilor prea încrezători în această metodă de laborator. Ea poate fi foarte utilă doar privită în contextul evaluării infecţiei bolnavului, antibioticelor şi celorlalte metode de terapie infecţioasă.
Dacă bacteria testată nu este cea patogenă, ci doar un saprofit inocent, intreaga informaţie adusă de antibio-gramă este inutilizabilă.
Dacă bacteria testată este doar una dinlr-o asociere de 2—3 bacterii implicate efectiv în infecţia in cauză (de exemplu, in septicemiile post-abortum) terapia — deşi îndreptată numai împotriva unui singur agent din asociere — poate fi totuşi eficace, organismul gazdă putînd uneori neutraliza singur pe celălalt agresor (mai ales dacă acesta este un anaerob).
încrederea excesivă acordată indicaţiilor antibiogramei, de obicei efectuată prin metoda difuzimetrică comună (cea mai discutabilă), generează deseori erori. Sensibilităţile indicate pot fi uneori mai mici decît în realitate datorită unui inocul prea bogat, unui mediu in strat prea gros, unor discuri de antibiotice perimate ş.a., ceea ce face să se renunţe în mod eronat la unele antibiotice, care sînt, în realitate, active. Rareori ele pot fi mai mari decît in realitate, de exemplu prin supra-dozarea antibioticelor din unele discuri preparate de casele producătoare de antibiotice. Existenţa unei rezistenţe -eterogene" a stafilococilor faţă de peniciline rezistente la penicilinază afectează doar o proporţie redusă de tulpini din intreaga populaţie care — la metodele uzuale — apare ca fiind sensibilă. Evidenţierea acestei rezistenţe eterogene se face folosind inocul bogat, o geloză cu CINa 5% şi o in-cubare la 35°C. Folosirea antibiogramei difuzimetrice comparative, a celei standardizate sau a determinării CMI prin metodele diluţiilor, evită multe dintre aceste erori, deşi tehnicile uzuale pot da curent erori de ordinul a 100—200%. Neluarea in considerare a proprietăţilor farmacologice ale drogurilor reprezintă altă sursă de erori. Astfel, de exemplu, numeroase bacterii sînt sensibile in vitro la neomicină, polimi-xină B, acid nalidixic etc, dar utilizarea acestora este complet contraindicată In infecţii sistemice din cauza toxicităţii lor mari (primele două) sau a concentraţiilor eficiente realizate numai în urină (acidul nalidixic).


BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

  • Balş M. — Testarea sensibilităţii germenilor la antibiotice, Viaţa med., 1976, 23, 207.
  • Bauer A. W., Kirby W.M.M., Sherris J.C., Turck M. — Antibiotic susceptibility testing by a standard single disk method, Amer. J. clin. Path., 1966,45, 493.
  • Erricsson 1131., Sherrls J. C. — Antibiotic sensitivity testing. Report of an internaţional collaborative study. Acta path. in i c r o b i o 1. scanu. (S c e t. B), 1971, 217 (suppl.), 1 — 90.
  • Garrod L. P., Watcrworth P. BL, Pamela M— A study of antibiotic sensitivity testing with proposals for simple uniform methods, J.clin. p a th., 1971, 24, 779.
  • Găvan T. L. — In vitro antimicrobial susceptibility testing. Clinical implica-tions and limitations, Med. c 1 in. N. Amer., 1974, 58, 493.
  • Byan K. J., Schocnknccht F. D., Kirby W.M.M. — Discsensitivily testing, II o s p. Pract, 1970, 1, 91.
  • Sehocnknecht P. D. — The Kirby-Bauer technique in clinical medicine and its application to carbenicillin, J. i n f. D i s., 1973, 127 (suppl.), S 111.

dr. Bogdan Frunzareanu
medic veterinar

°





-----------

-----------

Rezolutia recomandata 1024 * 768 px
copyright © www.e-veterinar.ro