contact       

 

---------------

---------------

 

 

ECHINOCOCOZA

Definiţie. Echinococoza sau hidatidoza este o boală parazitară transmisa de la animale la om (o helmintozoonoza) produsă de stadiul larvar al parazitului Taenia echinococcus.

Istoric.
Boala este răspândită pe toate continentele dar mai ales în America de Sud, Australia, Africa de Nord şi Europa de Sud şi este cunoscuta de foarte multa vreme. În ţara noastră, primele cazuri de operaţie de chist hidatic la om au fost efectuate la sfârsitul secolului trecut de Severeanu şi Toma lonescu. În prezent, infestarea cu acest parazit este frecventă atât la om cât şi la animale şi ridică probleme de importanţă majora privind sănătatea publică.

Cauza bolii, rezervor de paraziţi, mecanism de transmitere. Boala este produsă de parazitul vierme, Taenia echinococcus sau Echinococcus granulosus, descris pentru prima oară de Batsch, (1782). În ultimii ani s-a descris un al doilea parazit, numit Echinococcus multilocularis sau Alveococcus multilocularis, care determină boala numită alveococoza. Tenia parazitează organismele atât în stadiul adult cât şi în stadiul de dezvoltare larvar. Paraziţii adulţi au gazdă câinele, iar formele larvare parazitează rumegătoarele domestice, copitatele sălbatice şi omul, producând chistul hidatic. Echinococcus granulosus este un parazit de dimensiuni foarte mici (6 mm lungime) alcătuit din scolex, cap şi din 3 segmente numite proglote. Ultimul segment este cel ce se elimină periodic, fiind plin cu ouă, în timp ce la limita dintre cap şi segmente reapare o nouă proglota. Paraziţii se găsesc în număr mare la câini, până la mii de exemplare la un animal, trăind în intestinul subţire al lui printre vilozităţile intestinale. Sursa şi rezervorul de paraziţi este reprezentat de câinele infestat care răspândeşte, cu materiile fecale, ouăle de tenie. Câinii ciobăneşti, trăind în preajma turmelor şi cirezilor de animale, formează principalul focar al acestei parazitoze, deoarece la sacrificarea oilor şi vitelor bolnave fără control sanitar veterinar se aruncă ficaţii, plămânii şi alte organe cu chişti hidatici la câini. Prin consumul organelor parazitate forma larvară a parazitului ajunge în intestinul câinelui şi dă naştere la Taenia echinococcus, întregindu-se ciclul evolutiv al parazitului.
În forma adultă, parazitul se întâlneşte şi la lup, vulpe, pisică dar nu parazitează în acest stadiu niciodată omul sau rumegătoarele domestice. Cercetările efectuate au arătat că infestarea câinilor este destul de frecventă, depinzând de regiune, de condiţiile de întreţinere ca şi de măsurile sanitare veterinare de prevenire şi combatere a parazitului. Câinii ciobăneşti şi cei din abatoare prezintă paraziţi între 60—lOO%. Câinii de curte sau de apartament sunt infestaţi într-o proporţie mult mai redusă ; de asemenea numărul de paraziţi pe animal este mult mai ridicat la prima categorie decât la celelalte. Ovinele, bovinele şi mai rar porcinele formează gazdele intermediare obligatorii pentru stadiul larvar al parazitului, numit chist hidatic. Omul este o gazdă accidentală în dezvoltarea chistului hidatic. După statisticile efectuate, animalele cele mai frecvent parazitate sunt rumegătoarele, într-o proporţie ce atinge în unele regiuni 50%.
Rezervorul de paraziţi, câinele, este comun pentru om şi animalele •domestice. Parazitarea animalelor sălbatice — lup, vulpe — este şi ea de mare importanţă în răspîndirea bolii.
Câinele şi vulpea parazitaţi răspândesc odată cu materiile fecale ouăle de tenie pe sol în vecinătatea adăposturilor de animale şi pe păşuni. Ele sunt ingerate de animale, odată cu hrana sau iarba, ajung în intestin, unde embrionii deveniţi liberi traversează peretele intestinal, trec în circulaţia sangvină şi se localizează într-un organ (plămân, ficat etc.) dând naştere chistului hidatic. Infestarea omului se face prin acelaşi mecanism, pe cale digestivă, prin ingerarea de ouă o dată cu hrana, apa sau prin intermediul mâinilor murdare. Uneori, ouăle ajung pe culturile de legume (salată, creson, salată sălbatică), iar consumarea neigienică a lor, prin spălare insuficientă, duce la ingerarea embrioforilor conţinuţi în ouă.
De asemenea o modalitate de răspândire a bolii la om se realizează prin operaţiile de mulgere sau tundere a oilor, când omul ia pe mâini, ouăle de paraziţi aflate pe lână, provenite de pe solul poluat pe care s-au culcat animalele. Este frecventă şi transmiterea prin contact direct al omului cu câinele parazitat care conţine pe blana lui numeroase ouă de paraziţi.
S-au descris în ţara noastră şi infestaţii cu Echinococcus multilocularis sau Alveococcus multilocularis, specie de parazit descrisă mai recent. Parazitul adult are ca gazdă definitivă vulpea, iar pentru forma larvară, animalele rumegătoare domestice şi sălbatice. In cercetările efectuate pe timp de 8 ani în abatoare s-au găsit chişti ai acestor paraziţi în proporţie de 0,5% la bovine şi 0,02% la ovine. Larva sapă în ficat şi plămâni mici cavităţi lipsite de lichid, dar cu scolecşi care infiltrează toată masa organului.

Manifestările echinococozei la animale
. Ovinele, bovinele şi mai puţin porcinele reprezintă gazdele parazitate de stadiul larvar al teniei echinococus numit chist hidatic.
Chistul hidatic se localizează de predilecţie în plămân sau ficat, evoluează progresiv şi atinge dimensiuni foarte mari. El este o formaţiune de aspect tumoral, o veziculă, cu următoarea structură : la exterior prezintă un înveliş de culoare albicioasă căptuşită de o membrană numită proligeră, cu funcţie germinativă capabilă să genereze vezicule proligere, numite aşa, deoarece conţin scolecşi (capete de tenii) în număr de 10 până la 20. Cavitatea chistului este plină cu un lichid clar, numit apă de stâncă, în care se găsesc vezicule proligere desprinse de pe membrana proligeră şi uneori chiar scolecşii liberi, formînd nisipul hidatic.

Manifestările chistului hidatic diferă după sediul localizării lui. În localizările pulmonare care par a fi mai numeroase la animale, tulburările sunt date de numărul mare de vezicule hidatice din plămân care reduc suprafaţa de respiraţie şi modifică circulaţia sângelui. Animalele prezintă respiraţii frecvente şi dificile, însoţite de tuse, agitaţie, apetit redus, pierdere în greutate. Uneori, chiştii se pot infecta formînd abcese pulmonare, foarte grave, prin starea toxică pe care o produc.
In localizările hepatice, veziculele hidatice produc mărirea în volum a ficatului, însoţită de icter sau subicter prin comprimarea căilor biliare. Animalele scad în greutate iar randamentul lor productiv se diminua. Pierderile economice cauzate de echinococoză sunt foarte mari, nu prin mortalitatea dată de boală ci prin scăderea productivităţii animalului. Cantitatea de carne de la un animal parazitat de echinococ este mult scăzută, organele lui nu se dau în consum, cantitatea de lână şi lapte este mult mai mică. S-a calculat că oile parazitate produc cu 9,5% mai puţină lână, cu 10,4% mai puţină carne, iar la 100 de oi bolnave se obţin cu 12 miei mai puţin. La bovinele infestate se obţin cu 3,4% mai puţină carne, cu 19,1% mai puţin seu, cu 48,1% mai puţin ficat şi cu 12% mai puţin lapte. La fiecare 100 vaci parazitate se obţine cu 3 viţei mai puţin.

Manifestările bolii la om
. Chistul hidatic se localizează la om în jur de 60% în ficat, 30% în plămâini <şi 10% în restul organismului. Chistul format într-un organ este de obicei unic, iar semnele date de boală sunt realizate prin scoaterea din funcţie a unei porţiuni din organul respectiv prin fenomenele de compresiune ca şi prin toxicitatea dată de parazit. În localizarea la nivelul ficatului, individul prezintă tulburări gastrointestinale vagi ca lipsa poftei de-mâncare, greţuri, vărsături, balonări, senzaţie de greutate în regiunea ficatului, asociate cu modificări de ordin general ca dureri de cap, mâncărimi ale pielii, urticarie. Cu timpul, apar dureri hepatice, ficatul este mult mărit în volum, iar la palparea lui se simte tumora dată de chist. Dacă dimensiunile chistului sunt mari, el comprimă căile biliare dînd icter, diafragma şi plămânul îngreumînd respiraţia. Chistul se poate rupe, iar scolecşii puşi în libertate în cavitatea abdominală se fixează şi dau naştere la noi chişti, complicaţie numită echinococoză secundară, foarte gravă, însoţită de stare de şoc.
Uneori, vezicula hidatică se poate infecta, lichidul conţinut fiind un mediu foarte favorabil pentru microbi, şi se transformă într-o mare pungă de puroi.
Localizarea pulmonară a chistului dă naştere la modificări respiratorii ca : dureri locale, discrete, la nivelul toracelui, respiraţie dispneică şi tuse. Uneori, dispneea este foarte puternică şi dă impresia unei crize de astm. În accesele de tuse, chistul hidatic se poate rupe într-o bronhie, iar conţinutul lui se elimină pe căile respiratorii, punând denumirea de vomică hidatică. În 10% din cazuri, chistul hidatic poate avea alte localizări decât cele hepatice şi pulmonare, la nivelul splinei, coloanei vertebrale, oaselor, rinichilor, pancreasului şi altor organe.
Evoluţia bolii la om, ajunge uneori până la 10 ani cu tulburări alarmante pentru individul parazitat. De aceea este necesară depistarea cât mai precoce a îmbolnăvirii şi instituirea tratamentului chirurgical.

Profilaxie şi combatere
. În ultimii ani socotindu-se echinococoză ca o helmintozoonoză de importanţă mare, în ţara noastră s-au luat o serie de măsuri pentru prevenirea şi combaterea ei, atât la animalele domestice cât şi la om. Planul de măsuri adresate combaterii sursei de infestaţie este comun pentru om şi animale şi are în vedere sursele : câine, pisică, vulpe.
Câinii sunt supuşi periodic dehelmintizării. Numărul de dehelmintizări variază în funcţie de gravitatea invaziei parazitului. Este indicat ca dehelmintizarea să se facă odata la doua luni. După administrarea antihelminticului, câinii vor fi închişi pentru ca fecalele cu conţinutul în paraziţi să fie strânse în vederea distrugerii lor şi a ouălor, prin îngropare sau ardere. În combatere, un rol important, revine modului de aplicare în sectorul zootehnic a măsurilor de dehelmintizare care trebuie executate la un interval regulat de timp, cu o cantitate corectă de medicament. Pentru prevenirea infestării omului şi animalelor se va interzice darea în hrana câinelui a organelor provenite de la animalele parazitate, care nu vor fi aruncate la întâmplare ci îngropate adânc. O altă sursă de infestarea omului este linsul mâinilor de către câinii parazitaţi care în prealabil şi-au făcut toaleta, lucru ce se va evita.
Măsurile îndreptate împotriva căilor de transmitere prevăd în special efectuarea tăierii animalelor în abatoare, sub control sanitar. Organele parazitate nu se dau în consum ci sunt distruse. Animalele eventual moarte vor fi îngropate adânc, pentru a fi inaccesibile câinilor. O atenţie deosebită se va acorda spălării legumelor şi zarzavaturilor înaintea consumării, pentru a îndepărta eventualele ouă de paraziţi. Se va evita contactul cu câinii sau pisicile în special al copiilor. Mulsul şi tunsul oilor vor fi urmate de spălarea corecta, şi igiena mâinilor pentru a evita introducerea ouălor odată cu alimentele prin intermediul mâinilor murdare. Educaţia sanitară a populaţiei, a lucrătorilor din sectorul zootehnic în special a crescătorilor şi îngrijitorilor de animale, expuşi frecvent îmbolnăvirilor se va efectua în cadrul cursurilor agrozootehnice pentru a demonstra pericolul pe care îl prezintă parazitul pentru om şi pentru efectivele de animale.

Bibliografie:

1. Zoonoze – Boli ale animalelor transmisibile la om – V. Tomescu, I. Gavrila, D. Gavrila
2. Parazitologie - M. E. Ungureanu –
3. Parazitologie veterinara - Al. Niculescu –
4. Elemente de epidemiologie a bolilor parazitare - .I. Gherman –

   sus...

. .

-------------------------------------------------------------------------------