contact       

 

---------------

---------------

 

 

LISTERIOZA

Listerioza este o boală infecţioasă a animalelor produsă de Listeria monocytogenes, care în anumite condiţii se poate transmite la om, cu manifestări clinice variate, afectând in primul rând sistemul nervos (meningită, encefalită) asocindu-se cu diverse adenopatii, conjunctivite şi septicemii în formele grave, putând apărea avorturi.
Transmiterea bolii la om se face direct de la animalele bolnave prin piele, mucoase sau inhalarea prafului infectat prin alimente (carne, lapte, ouă, legume poluate de bălegar), transmiterea pe cale telurică – prin sol, ape, furaje, silozuri Listeria ducând o existenţă saprofită, ca urmare Listerioza este o ortozoonoză şi o saprozoonoză.

Sursa de infecţie ca şi rezervorul natural îl constituie gama largă de specii de animale bolnave, oi, porci, bovine, cai, iepuri, păsări (găini şi gâşte), vulpi argintii.

Semnele şi evoluţia bolii la animale.

La ovine, boala apare de obicei iarna şi primăvara, fiind favorizată de factorii atmosferei şi alimentari, animalele bolnave țin capul aplecat lateral, sunt imobile, stau culcate, iar dacă sunt ridicate şi împinse merg câţiva paşi apoi cad.

Având muşchii paralizaţi nu se pot hrăni, masticaţia şi deglutiţia fiind îngreunate. Animalele se învârtesc în loc, descriu un cerc, apar tulburări de vedere, oile gestante pot avorta.

Există şi forme de boală fără manifestări clinice, care se descoperă prin examen serologic.

La bovine boala se manifestă prin lipsa poftei de mâncare, creşterea temperaturii, scăderea producţiei de lapte, semne nervoase ca: mersul în cerc sau într-o latură a corpului, cu capul aplecat sau ridicat, exoftalmie, privire fixă, împiedicare în diverse obstacole, contracții convulsii ale muşchilor, paralizia urechilor, salivaţie abundentă şi jetaj, semne de furie, depresie, imobilitate, decubit prelungit, pedalare, hipotermie, comă.

La cai – temperatură peste 40°C, reducerea apetitului, creşterea peristaltismului, scade activitatea cordului, apar edeme de stază; dromomanie, pierderea vederii, tulburări în coordonarea mişcărilor, paralizii.

La porci – boala sub formă septicemică sau nervoasă, cu febră, lipsa poftei de mâncare, insuficientă cardiacă. La purcei apare si diaree, boala se confundă cu rujetul, in forma nervoasă apar incoordonări în mers, pareze ale membrelor posterioare, contractura musculaturii cervico-dorsale, uneori hemipareze, crize epileptiforme. stări de agitaţie, animalele nu îşi găsesc locul, se lovesc cu capul de pereţi. Forma nervoasă a bolii se confundă cu boala lui Aujeszky la porci.

La păsări – apare somnolenţă, lipsa poftei de mâncare, diaree, slăbire, la bobocii de gâscă apare forma supraacută mortală sau acută, manifestată prin lipsa de apetit, diaree, abatere şi fenomene nervoase

Manifestările bolii le om – apare meningita, lichidul cefalorahidian tulbure sau purulent, encefalită; encefalita listeriană, angina însoţită de adenopatie cervicală sau generală, forma oculară – glandulară • conjunctivită şi adenopatie. septicemie cu localizări endocardice, hepatice, cerebrale, uretrita cronică; listerioza cutanată, rinita purulentă, pneumonia; listerioza gravidelor – cu implicaţii la noii născuţi -oricare formă poate deveni fatală, dacă nu se tratează la timp.

Diagnosticul • pe baza semnelor clinice, examen microscopic şi examen serologic • seroaglutinarea cu antigen listeric.

Tratamentul – ampicilină+gentamicina sau cloramfenicol ♦ gentamicină – timp de mai multe săptămâni (afară de femeile gravide).

La noul născut, tratamentul se face cu penicilină • gentamicină. Prevenirea formelor neonatale se asigură prin administrare de ampicilina (3g/zi) la femeile gravide, febrile care prezintă un sindrom pseudogripal

Profilaxie – animalele bolnave se izolează şi se tratează cu antibiotice, carnea şi laptele se dau în consum condiţionate, ficatul, rinichii, splina si capul se confiscă şi distruge, subprodusele (lână, piei, pâr. se vor dezinfecta), dezinfecţia grajdurilor cu clorură de var 10%, sodă caustică 2%, gunoiul de grajd se va supune tratării biotermice. se vor izola animalele purtătoare de germeni; măsuri de igienă generală şi individuală.

 

.    sus...

. .

-------------------------------------------------------------------------------