contact       

 

---------------

---------------

 

 

SCABIA (RÂIA)

Definiţie. Este o boală caracterizată prin leziuni tegumenţare însoţită de prurit (mâncărime), prezentă la animale şi om.
Istoric. Îmbolnăvirile sunt menţionate de foarte multă vreme, pericolul bolii constând în contagiozitatea ridicată prin transmiterea cu uşurinţă de la om la om sau de la animal la om. Este amintită în cele mai vechi scrieri.
Boala are o răspîndire universală, dar condiţiile actuale de creştere raţională şi igienă a animalelor a limitat frecvenţa ei şi posibilitatea contaminării omului.

Cauza bolii, rezervor de paraziţi, mecanism de transmitere. Boala se datoreşte paraziţilor din familia Sarcoptidae sau Acaridae cu genuri diferite (Sarcoptes, Psoroptes, Chorioptes) şi cu varietăţi caracteristice speciilor de animale parazitate. Se prezintă sub formă ovoidă, avînd la extremitatea cefalică un rostru ce serveşte la hrănire, iar pe partea dorsală spini cu rol în pătrunderea parazitului în piele. Paraziţii din genul Sarcoptes specifici animalelor domestice varietas caprae, varietas equi, varietas canis, varietas suis pot fi transmişi accidental şi la om. Îmbolnăvirile umane se pot datora atât paraziţilor de provenienţă animală cât şi celor proprii — Sarcoptea scabiae varietas hominis. Paraziţii din genul Sarcoptes se localizează în stratul superficial al tegumentului, în epiderm unde sapă galerii numite şanţuri acariene. Femelele îşi depun ouăle în aceste şanţuri în număr de 30—40 pentru fiecare exemplar, din care vor ieşi larve. Ele părăsesc galeriile şi ajung pe pielea sănătoasă. După 2—3 năpîrliri, trecînd prin stadiul de nimfă, se transformă în femele şi masculi puberi care prin acuplare vor da naştere femelelor fecunde. Acestea sapă noi galerii în piele unde îşi depun ouăle, invadînd noi porţiuni de tegument sănătos.
Paraziţii nu mai pot părăsi şanţurile săpate, datorită dispoziţiei spinilor dorsali. Se hrănesc cu celule ale pielii şi cu limfă exercitînd o acţiune iritantă şi traumatică asupra pielii. Sarcoptul este destul de rezistent la condiţiile mediului extern şi se menţine cîteva zile în crustele detaşate de pe tegumentele parazitate. Sursa de paraziţi o reprezintă animalele şi omul bolnav care au în piele numeroşi acarieni. Transmiterea de la animal la om a acarienilor proprii se face în timpul operaţiilor de îngrijire prin contact direct, paraziţii având mare mobilitate pe suprafaţa pielii. De la cal, boala se transmite la om în timpul aplicării harnaşamentului sau a ţesălatului, de la capră prin operaţia de muls, de la pisici şi câini în timpul mângâierii acestor animale. Calea de pătrundere este tegumentară, localizările se fac în anumite regiuni ale pielii.

Semnele bolii la animale.
Râia sarcoptica la ovine şi caprine. Leziunile tegumenţare sunt la început congestive, urmate de vezicule care vor genera cruste. Localizările se fac la nivelul capului, în jurul buzelor şi ochilor, pe gât, spate şi, în formele grave în special la capre, cu propagarea pe restul tegumentului. Crustele formate sunt groase, de culoare albă-cenuşie şi se pot detaşa. Firele de lână sau păr devin friabile, cad şi în unele porţiuni apar zone lipsite de păr. Animalul are prurit accentuat, se scarpină de obiectele din grajd, de garduri, pomi etc. Ele pierd pofta de mâncare, slăbesc şi dau un randament economic scăzut.
Boala apare în condiţii neigienice de întreţinere a animalelor, în saivane foarte aglomerate şi la animale insuficient hrănite.
Râia la cal. Leziunile sunt de aspectul nodulilor care se vor transforma în vezicule acoperite cu cruste. Procesul inflamator interesează şi foliculul pilos astfel că perii cad. Animalele au prurit în special la căldură şi noaptea, se scarpină cu piciorul opus, sunt neliniştite, slăbite şi fără putere de muncă. în formele generalizate şi vechi pielea este îngroşată, dura şi formează pliuri.
Râia la porc. Apare mai frecvent la animalele tinere de 4—5 luni, cu localizare în jurul urechilor, ochilor, pe abdomen, pe coapse. Leziunile tegumenţare sunt la început mici pete roşii care se vor vezicula şi se vor acoperi cu cruste. Crustele sunt foarte groase, de aspect albicios, pielea este cutată, crapă pe alocuri şi sângerează. Animalele se scarpină foarte intens şi îşi fac leziuni care se pot infecta.
Râia sarcoptica la cîine este foarte contagioasă şi se întinde repede pe tot corpul animalului. Leziunile încep prin noduli mici la nivelul urechilor, ochilor, pe frunte care vor genera cruste cu miros specific, neplăcut. Parul animalelor cade lăsînd o piele îngroşată, cu cute şi leziuni sângerînde. Animalele au mâncărime puternică în special la căldură, se scarpină cu picioarele, se ling sau îşi rod porţiunile de tegument parazitate. Animalele bătrâne şi întreţinute necorespunzător mor.

Diagnosticul îmbolnăvirii se face pe baza leziunilor date de parazit şi a examinării microscopice care îl evidenţiază în materiile din raclajul tegumentelor parazitate.

Manifestările bolii la om. Scabia dată de acarienii animali are forme variate de localizare şi evoluţie. În general, parazitoza este benignă, dar pot exista şi forme generalizate, cu durată lungă, greu de vindecat.
Leziunile apar la 2—3 zile după contactul cu animalul bolnav şi au la început aspectul nodulilor şi papulelor. Ele se vor transforma în vezicule, uneori cu aspect de urticarie, perlate, înconjurate de leziuni provocate prin scărpinare. Deseori se pot observa şanţuri specifice lăsate de acarieni, dar mult mai puţin evidente, comparativ cu scabia proprie umană.
Bolnavii se plâng de prurit în special noaptea şi la căldură. Prin scărpinat îşi fac leziuni sângerînde care se pot infecta dând foliculite şi uneori furuncule. Starea generală este puţin alterată dar sunt prezente tulburările nervoase ca insomnie, iritabilitate, agitaţie. Formele de scabie contractate de la animale pot sa evolueze şi cu unele particularităţi. Astfel, scabia sarcoptică a câinelui este foarte contagioasă, se transmite cu multă uşurinţa în special la copii şi dă leziuni ale mâinilor şi între degete.
Scabia porcului se localizează la om în special pe antebraţ, fiind însoţită de prurit foarte accentuat, iar cea contractată de la cal, leziunile pot fi generalizate pe faţă, pe trunchi, pe membre, pielea fiind acoperită de cruste grave. Bolnavii au prurit şi leziuni de grataj intense. Diagnosticul bolii se stabileşte pe seama aspectelor clinice, examenelor de laborator şi a anchetei epidemiologice. Examenul parazitologic din raclajul pielii pune în evidenţă sarcoptul.
Diagnosticul epidemiologic se stabileşte pe baza contactului cu animalele bolnave sau a profesiunii, boala fiind prezentă în special la îngrijitorii de animale.

Profilaxie şi combatere. Măsurile se vor îndrepta către lichidarea sursei de paraziţi. Animalele vor fi depistate, izolate şi supuse tratamentului. Grajdurile şi obiectele din grajd, harnaşamentele, ţesalele, periile, se vor dezinfecta. Aşternuturile din paie vor fi arse. Animalele nou venite vor fi examinate cu atenţie de medicul veterinar înainte de a fi introduse în grajduri. Iarna se va evita aglomerarea în adăposturi, iar vara vor fi ţinute pe păşune la soare.

Omul bolnav va fi supus tratamentului şi îşi va dezinfecta prin fierbere sau prin călcare cu fierul încins lenjeria. îngrijitorii de animale bolnave sau suspecte, vor purta echipament de protecţie şi vor păstra o strictă igienă individuală.
Se va face instruirea personalului zootehnic în vederea cunoaşterii bolii şi a modului de transmitere a ei în scopul prevenirii contaminării omului.

.    sus...

. .

-------------------------------------------------------------------------------